The end of an era

31.12.2022

  Finalul acestui an să fie oare sfârșitul unui vis? Al unei cărți? Există suficiente capitole pentru a termina volumul sau totul a fost o reverie?

Am închis ochii, iar subconștientul m-a ghidat spre amintirea unor pagini scrise cu cerneală invizibilă. Dar dacă era una nuanțată? A fost timpul cel care a șters rândurile pe care obișnuiam să le creionez cu o dorință intrinsecă, arzătoare?

Destinul m-a purtat spre experiențe care mi-au întipărit citate în suflet, care acum mă atrag, mă controlează. Câte au fost scrise pe parcurs? Câte m-au avertizat?

Am rupt filele ce purtau profunzimea inflamabilă, lăsându-le să ardă, pentru a dedica spațiul lor superficialității. A rămas însă doar o înlocuitoare care încă de la început nu a fost intactă, acum purtând pete de cenușă.

Jocul cu pioni care nu au făcut decât să distragă va fi mereu cel care va captiva adversarii slabi, care vor confunda constant timpul alocat deslușirii cu stagnarea. Pulsiunile percepute sub forma unor imagini simbolice mi-au conferit energia necesară formării tacticii ideale.

Tendințe opuse, acte inteligibile, speranțe instinctuale, scântei nedeformate, toate aceste părți modelatoare au fost de fapt pionii eului care și-a ascultat ritmul, creându-și propriul personaj.

The end of an era, the beginning of a volume in which the main character is learning how to play.

Playing the player...

Blog personal 
bibi_chriss
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți