Nonsens

Viața este visul a cărui amintire se estompează în transparențele nopții, rămânând însă o umbră a subconștientului. Esența sa se păstrează în profunzimea efemerității, conservând nuanțele euforice ale spiritului selectiv.

Avalanșa sentimentelor difuze a stârnit confuzia rațiunii abstracte, transformând-o în complexul iluziilor absorbite de luciditate.

Realitatea ce alungă trădarea reveriei este sursa revelațiilor severe, conferind eufemismului amăgitor încrederea indispensabilă.

Modelul iubit plusează standardele călăuzitoare ale evoluției contrastate de speranțele deșarte ce tindeau spre a schimba intactul, sfidând astfel clișeul timpului salvator.

Regăsirea principiilor dispersate se datorează urmei vivifiante identificate concomitent cu dezmorțirea eronării.

Contradictoriul devine un nonsens, iar nonsensul capătă cromatismul ilogic al unei profunde aberații.

Dat fiind că adeptul veracității este ghidul iubit ce urmează sfaturile tangibilității, transparența sa se dovedește a fi un adevăr idealizat.