Fictiv

Timpul parcă se evaporă, iar eu sunt prinsă în Universul meu imaginar, fiindu-mi imposibil să evadez.

Dar nici nu găsesc vreun motiv pentru a mă întoarce din călătoria mea nebună.
Oare dacă reușesc să îmi împietresc toate gândurile, îmi voi construi propria statuie? Aș fi mai profundă dacă multe dintre ele nu s-ar spulbera?
Mă simt ca într-un glob de chrisstal, un glob perfect rotund al cărui diametru nu poți să îl determini. Fulgii de zăpadă au prins conturul ideilor mele, iar eu încerc să îi capturez. Poate că de aceea această peregrinare devine incomensurabilă.
Cum găsesc inspirația când totul este doar o harababură alarmantă? De ce să nu iau în calcul varianta în care toate emoțiile și sentimentele mele ce se află într-o contradicție stridentă îmi dau suficientă putere pentru a întoarce din nou și din nou această sferă? Privesc cu atenție ploaia ce urmează, captând energia necesară jocului de lumini ce îmi trezește monomaniile tainice și confuze.
Tot ce știu e că iubesc să mă joc cu destinul, condamnându-l să-mi insereze alte provocări ce-mi stârnesc sentimentul de stupoare.