Domino

08.07.2020
   Număr punctele de pe formele dreptunghiulare în timp ce le pierd pe cele acumulate în jocurile anterioare. Continui să notez. Continui să mă las dominată de gândurile și sentimentele bulversante.
Aud vocile de pe fundal, dar prefer să cred că sunt doar ecourile unor glasuri stinse ce solicită degradarea în urma prejudecăților irelevante.
  Accept schimbarea, substitui strategia, inversez pionii, fluctuez regulile, remodelez planul, deghizez amintiri, convertesc viitorul, oscilez între două lumi paralele. 
   Totul succesiv, un joc de domino în care îmi parvin cele 28 de piese. Le mut, alerg după altele intacte, înmulțesc scopurile, eternizez repetarea, măresc miza și, în final, le privesc cum se perpetuează.
   De abia atunci simt că stăpânesc runda, că încă sunt în echilibru, rămânând dreaptă pe sârma fragilă, dar, totodată, neașteptat de puternică.
   Nu am de gând să termin, ci doar să înlocuiesc adversarii. Aștept alte provocări, îmi asum controversele declanșate, nu contest rezultatele și nici nu părăsesc competiția.
   Mă bazez pe relația cauză-efect, sfidând faptul că am pierdut numărul planurilor de acțiune.
Blog personal 
bibi_chriss
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți