Conturul adimensional

03.09.2021

Suntem dispuși să ne întindem aripile doar atunci când strângerea epuizării devine din ce în ce mai compactă. Deși momentul inopinat ne insuflă certitudinea că ne putem înălța, urmele pregătirii intense ne-au răpit, de fapt, puterea.

Așa înțelegem cum distinsele aspirații se transformă în standarde infame, însă uităm de șansa rezervată situațiilor extreme.

Ne putem renaște din propria cenușă, din mărturia vieții prin care am trecut și pe care nu am știut cum să o trăim.

Dar pentru mine a existat o persoană care mi-a amintit de sublima circumspecție și, concomitent, mi-a adiționat dinamismul ce depășește atât limitele din trecut, cât și pe cele la care nici nu am visat.

Cu harul divin m-a ajutat să mă regăsesc, cu zâmbetul cald m-a învățat să zbor, cu ochii senini m-a îndrumat spre ascensiuni enigmatice, cu sufletul pur m-a transpus în Universul în care evidențele alarmante devin o iluzie vagă, totul crescând sub lumina unei raze.
Acum sunt ademenită de fiecare clipă structurală a acestei existențe ce, în sfârșit, simt că mă definește.
Am fost astfel favorabilă posibilității de a primi cel mai prețios dar de la cel mai frumos om pe care îl știu.
Realitatea devine inconturabilă atunci când utopiile vieții sunt experimentate, iar abisul adimensional depășește principiile difuze.